Ideea vieţii la mall a prins contur pe mai multe paliere. Ştiu notabilităţi TV care îşi fac periodica baie de mulţime în acest spaţiu, tocmai ca să pară populari, fără nazuri, „de-ai noştri". Despică masa de gură-cască, vorbesc preocupat la mobil şi surâd fără ţintă, în timp ce poporul se freacă de ei, sedus de perspectiva de-a respira acelaşi aer.
Pe de altă parte, ştiu familii pentru care statul în mall ţine loc de vizită la prieteni, trai monden sau concediu în străinătate. Ele sunt compuse din oameni pentru care mersul la mall e mai util decât controlul medical. Din soţi care nu acceptă să nu-şi plimbe din trei în trei zile (uneori chiar mai des) soţia prin faţa vitrinelor strălucitoare unde se răsfaţă parfumul X, pantofii Y sau etola produsă de Z.
Există şi cazuri limită - tot mai des, din păcate. E vorba de cei pentru care deplasarea cu familia la mall are aerul unei internări ritualice, iar asta mai ales în weekend. Atunci Fane, Sanda şi copiii se duc la mall cum ar ieşi la iarbă verde, cu singura diferenţă că sub cupolă, în incinta unde forfoteşte atâta lume, n-ai voie să faci grătar. Odată ajuns, echipajul familial combină cumpărăturile cu statul în cafenea şi intratul la film cu luatul mesei la unul din puzderia de fast-food-uri. Totul este acolo, la îndemână: socializare, antren, preaplin papilar, comerţ, cultură şi loisir. O singură pată strică acest tablou: viaţa trăită astfel nu mai are nimic natural. Se fac nişte gesturi, se parcurg nişte trepte şi se mimează febrilitatea citadină. Numai că produsul final are gust de iască şi miros de plastic..
Lume de carton..... cade la prima pala de vant...
RăspundețiȘtergereTe contrazic Raluca!Nu cade!Dar as vrea sa ai dreptate:)))
RăspundețiȘtergere